Vineri, 31 mai 2013
 Arhiva Comunicate de presa
Caravana Medierii Ploiesti - decembrie 2011

 

CARAVANA MEDIERII LA PLOIESTI
MEDIEREA APROAPE DE TINE!

 

“Caravana Medierii” va asteapta marti 20 decembrie la Ploiesti, in zona comerciala a magazinului  Real (iesirea din Ploiesti spre Targoviste), incepand cu orele 16,00, pentru al 8-lea “popas cu ceai cald si o intrebare!” din campania “Medierea Aproape de Tine!”.

In cadrul evenimentului organizat in parteneriat cu Asociatia Colegiul Mediatorilor Prahova se vor distribui 500 de reviste “Medierea Tehnica si Arta” numarul 15/2011 (numarul 3 din anul 2 al revistei), cu articole scrise si de catre mediatorii din Prahova, precum si alte materiale realizate de mediatorii prahoveni pentru informarea publicului asupra procedurii medierii.

Proiectul “Caravana Medierii” a debutat in luna iunie 2011 in Bucuresti si s-a bucurat de un larg interes in fata participantilor, familiarizati cu notiunea de mediere. In continuare, publicul din Braila (iulie 2011), Brasov (august 2011), Mangalia si Constanta (septembrie 2011), Bacau (octombrie 2011) si Cluj (noiembrie 2011) au fost gazde ale mediatorilor, receptionand cu mult interes informatiile despre procedura.

Pe calendarul Caravanei se afla in continuare Tulcea (ianuarie 2012), Galati (februarie 2012), Iasi si Piatra Neamt (martie 2012); Baia Mare (aprilie 2012), Bucuresti (mai 2012), Arad (iunie 2012).

Caravana consta intr-o serie de evenimente lunare de informare a publicului despre mediere si avantajele ei prin distribuirea revistei “Medierea Tehnica si Arta”, precum si pliante, flyere, etc., publicul avand posibilitatea sa cunoasca personal mediatorii si sa se informeze direct despre aceasta avantajele acestei proceduri, respectiv reducerea stresului, costurilor si timpului de rezolvare a disputelor, in conditii de deplina confidentialitate pentru parti.

Proiectul “Caravana Medierii - Medierea Aproape de Tine!” realizat de  Scoala de Formare in Mediere Mugur Mitroi (F.M.M.M.) si dezvoltat in parteneriat cu Uniunea Centrelor de Mediere din Romania (U.C.M.R.), se deruleaza in toata tara pe o perioada de 24 de luni, avand drept scop promovarea medierii ca metoda alternativa de rezolvare a disputelor.

Scoala de Formare in Mediere Mugur Mitroi (F.M.M.M.) a fost infiintata in anul 2010 si dezvolta relatii de colaborare si parteneriat cu organizatii din tara si strainatate din domeniul ADR (Alternative/Appropriate Dispute Resolution). O relatie deosebita a construit cu Fundatia The Lord Slynn of  Hadley European Law Foundation din Marea Britanie si cu Federal Mediation and Conciliation Service din S.U.A., cu sprijinul carora deruleaza cursuri de pregatire profesionala de tehnici avansate de mediere.

Revista “Medierea Tehnica si Arta”, infiintata de F.M.M.M., este revista profesionala lunara editata bilingv in romana si engleza, care in primul an de existenta a devenit liderul publicatiilor de specialitate din tara.

Avand in vedere ca actiunea noastra are ca scop informarea populatiei cu privire la mediere si la avantajele ei, in luna decembrie va asteptam alaturi de noi in Ploiesti!

 

Biroul de presa al U.C.M.R.,
Florentina Stanescu – Purtator de cuvant
0745136637
florentina.stanescu@info-medieri.ro



 
© Uniunea Centrelor de Mediere din Romania