Vineri, 31 mai 2013
 Arhiva Comunicate de presa
Caravana Medierii Braila - iulie 2011

 

CARAVANA MEDIERII
 MEDIEREA APROAPE DE TINE

 

 “Scoala de Formare in Mediere Mugur Mitroi”, in parteneriat cu “Uniunea Centrelor de Mediere din Romania” (UCMR) organizeaza in toata tara “Caravana Medierii – Medierea Aproape de Tine”, un eveniment in cadrul caruia se va distribui celor interesati revista “Medierea Tehnica si Arta”, precum si pliante, flyere, etc, avand ca scop informarea publicului despre mediere si avantajele ei.

Proiectul a debutat in Bucuresti si a manifestat un larg interes in fata publicului bucurestean care, desi familiarizat cu notiunea de “mediere”, a dorit mai multe informatii despre aceasta procedura si avantajele acesteia. In acest sens, mediatorii prezenti au raspuns intrebarilor celor interesati si au oferit detalii despre beneficiile procedurii pentru justibiabili, respectiv reducerea costurilor si timpul de rezolvare a conflictelor, in conditii de deplina confidentialitate, neutralitate si impartialitate.

Urmatoarea “oprire” a Caravanei noastre, in parteneriat cu Centrul de Mediere Braila, va fi sambata 9 iulie, in fata Primariei Braila (Piata Independentei nr.1). In cadrul evenimentului se vor imparti reviste “Mediera Tehnica si Arta” cu articole scrise de catre mediatorii din Braila, precum si pliante si flyere realizate in cadrul Centrului.

Scoala de Formare in Mediere Mugur Mitroi (FMMM) a fost infiintata in anul 2010 si dezvolta relatii de colaborare si parteneriat cu organizatii din tara si strainatate din domeniul ADR (Apropriate Dispute Resolution), printre partenerii interni fiind Centrul de Mediere Buzau, Centrul Mediatorilor Profesionisti Bucuresti, etc. O relatie deosebita a construit cu Fundatia The Lord Slynn of  Hadley European Law Foundation, cu spijinul careia deruleaza cursuri de pregatire profesionala pe tehnici avansate de mediere.

Revista “Mediera Tehnica si Arta” este o revista profesionala lunara care se adreseaza mediatorilor si persoanelor implicate in actul de justitie, dar si celor care doresc sa se informeze in domeniul medierii.

Avand in vedere ca actiunea noastra are ca scop informarea populatiei cu privire la mediere si la avantajele ei, dorim ca, alaturi de noi, sa vina cat mai multi reprezentanti ai presei din Romania.

 

Biroul de presa al UCMR,
Florentina Stanescu – Purtator de cuvant
0745136637
florentina.stanescu@info-medieri.ro



 
© Uniunea Centrelor de Mediere din Romania